,,Nu contează atât de mult ceea ce se petrece, ci în primul rând contează cum reacţionezi la ceea ce ţi se petrece”
Nu ne place să fim marginalizaţi,nu ne place ca prietenii să nu ne mai invite în oraş doar pentru că nu avem părinţi înstăriţi; nu ne place ca la şcoală să nu participăm la diferite acţiuni doar pentru că tatăl nu sponsorizează fondul de părinţi al şcolii, să nu mai amintim slujbele pierdute datorită culorilor politice. Sunt întalnite frecvent în România, ţara în care mai mult de 10% din populaţie are altă etnie decât cea română din care cei mai mulţi maghiari- 6% şi rromi (cu 2 ,,r”), peste 2%. Nimănui nu îi place să fie marginalizat, dar ce se întamplă oare când faci din asta un mod de viaţă? Mă refer bineînţeles aici la etnia rromă şi la cea maghiară din ţara noastră. În cazul etniei rrome se pune problema inadaptabilităţii sociale; rromi sunt excluşi pentru că se simt excluşi (cu alte cuvinte sentimentul de marginalizare este unul instinctiv si nu neaparat fondat) sau chiar societatea nu le dă nicio şansă de adaptare. Probabil ambele supoziţii sunt adevărate.
Omul nu poate deveni om decât dacă este educat
Am fost mereu de părere că toleranţa unei societăţi , a oamenilor este proporţională cu gradul de dezvoltare, cu puterea acestora de adaptare la tot ce însemna nou, revoluţionar. Vrem să credem că am depăşit vremurile cand Hitler rezolva problema evreilor sau a rromilor prin exterminare; aceleaşi idei sunt împărtăşite şi de statele democratice care promovează toleranţa, pacea. În Romania se află cea mai numeroasă comunitate de rromi din Europa dar nu şi cea mai săracă, potrivit studiilor europene (şi nici nu este de mirare având în vedere palatele sau bolizii cu care se afişează pe şosele ţărişoarei-atâtea câte avem- ). Însă nu toţi rromii aruncă cu banii strânşi în străinătate pe la nunţi şi botezuri; majoritatea cercesc sau fură pentru a supravieţui acuzând societatea româneasca de marginalizare socială.
Dezvoltarea unei societăţi , implicit adaptarea unei etnii porneşte de la educaţie;dar cum în Romania abandonul şcolar este frecvent in comunitatea rromilor, nu ne mai surprinde faptul că mare parte sunt analfabeţi sau nu consideră şcoala o valoare a societăţii.
Dar sunt şi cazuri când copiii rromi sunt abuzaţi, cu toate că îşi exprimă dorinţa de a lua parte la programe educative. Este şi cazul unor familii care îşi mută copiii de la o şcoală la alta, aceştia fiind bătuţi de cadrele didactice si marginalizaţi de colegi. „Învăţătoarea îi spune fetei mele cioară, ţigancă, păduchioasă, o face în toate felurile. O bate şi fata tresare în somn, nu mai vrea să meargă la şcoală. De ce se comportă aşa cu copiii noştri? Sunt curaţi, au haine curate, n-au păduchi, noi vrem să-i dăm la şcoală, ca să facă şi ei ceva în viaţă şi uite cum se poartă cu ei. Mai am un băiat în clasa a V-a pe care l-au bătut ceilalţi copii la şcoală până l-au băgat cu capul sub bancă. Reclamăm la poliţie şi tot pe noi ne amendează, opt milioane ne-au pus amendă. Copiii de români nu se pun martori pentru ţigani. Învăţătoarea nu se ocupă deloc de copiii ţigani, fata mea e în clasa a III-a şi nici alfabetul nu-l ştie”,spune mama copiilor.Este o situaţie pe cât de reală pe atât de tristă. Pe de altă parte majoritatea părinţilor rromi declară că nu au posibilitatea de a le oferi copiilor educaţia şcoală minima de care au nevoie : ,,Nu îmi permit sa îi cumpăr copilului tot ce îi trebuie la scoală şi nici să plătesc oameni să muncească în locul lui. Mai bine aduce şi el bani în casă ca noi si aşa nu ajunge nicăieri cu şcoala” - este o situaţie des întalnită în aceste comunităţi.
Un lucru este însă sigur : educaţia învinge sărăcia, fie că vrem sau nu minorităţile fac parte din societatea românească iar singura modalitate de integrare a acestora este toleranţa.