Eseuri
Copiii - Flori de pretutindeni
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieţii, când omul este pur, frumos, vioi şi zburdalnic. Copilăria este o piatră preţioasă pe care trebuie
s-o păstrăm cu grijă în suflet. Copilăria este o podoabă.
Eu sunt copil şi ştiu...
Îmi place verdele crud al primăverii şi albul pur al ghioceilor, cald ca aburul cald al unei pâini albe în mâna întinsă a unui copil. Dar unele mânuţe nu o pot atinge. Ce aş putea face eu? Cum l-aş putea ajuta. Da, sigur am găsit! Voi lua laleaua neagră a primăverii şi gingaşul suflet de copil va ştie că este pâine.
Pentru alţi copii voi alege narcisele, brânduşele, violetele şi mărgăritarele. Ele, mărgăritarele vor şterge lacrimile de pe obrăjiorii lor arămii, galbeni sau albi.
Îmi place albastrul cerului de vară, răsfăţat în albăstrele câmpului. Acesta ar fi anotimpul potrivit pentru ca florile să devină numele copiilor fără nume: Trandafir, Bujor, Albăstrea, Cală. Parfumul lor i-ar învălui într-o adiere plăcută şi blândă ca o mângâiere a mâinii mamei. S-ar putea bucura în linişte de grădina plină de flori văratice, de limpezimea apelor, de mireasma câmpului şi de ce nu, de mingea de pe terenul de fotbal. Nimeni
n-ar îndrăzni să batjocorească pe aceşti copii, să-i pună la munci peste puterile lor. Ei ar fi flori în imensa grădină a pământului.
Îmi place să miros culoarea gălbui-arămie a toamnei, să-mi îmbăt simţurile de parfurm de struguri şi gutui. Frunzele de struguri şi gutui ar putea, unindu-se, să formeze o carte, CARTEA copiilor de pretutindeni. Ar fi plină cu poveşti cu zâne şi cai năzdrăvani care s-ar lăsa mângâiaţi de LĂCRĂMIOARE, TRANDAFIRI, NARCISE, VIOLETE de pretutindeni. Nimeni nu le va putea rupe pentru că natura este veşnică.
Sub privirea poznaşă a soarelui de toamnă, o horă imensă de copii-flori ar cuprinde Pământul.
Îmi place fulgerul de nea - pur diafan, jucăuş, dar grijuliu. El strânge în juru-i mii de fulgi prieteni şi ţin cald pământului, acoperindu-l cu grijă şi dragoste.
Copiii-flori vor fi protejaţi de fulgul de nea, împotriva vântului biciuitor şi ucigaş. Nu-i va speria Crivăţul năpraznic.
Iarna e prietena mea şi mă va ajuta să transform bombele în bulgări de nea, iar războiul într-o bătălie gurăşe şi veselă cu bulgării de nea făcuţi de copiii-flori.
Pe potecile anitimpurilor poţi să păşesti fie că nu vezi, nu auzi, că şchioapeţi sau te târăşti. Ele îţi devin prietene dacă le simţi cu inima. Şi
m-am rugat în toate culorile florilor pentru ca azi, mâine şi totdeauna copilul, indiferent de rasă, de religie, statut social şi de multe altele, să fie mereu copilul-floare.
Eu mi-am îmbrăcat inima în flori, m-am rugat în mireasma lor şi am îngenuncheat în faţa lor. Am luat în palme nemurirea lor, pentru că: Sunt copil şi ştiu...ştiu că miracolul copilăriei nu moare, aşa cum nu moare primăvara, vara, toamna sau iarna.
Ele renasc mai vii, mai puternice, mai pline de flori.
Niciodată nu voi spune că s-a pierdut copilăria...niciodată...nici IERI, nici AZI, nici MÂINE...NICIODATĂ.
MOHORA SHAYNA MIRUNA
Clasa a VII-a
Colegiul Naţional „Unirea”
Turnu Măgurele, Jud. Teleorman
Mentalitatea Tolerantă
Motto: “Omul cel mai fericit este acela care face fericit pe cât mai mulţi oameni”. (Denis Diderot)
“Dacă un copil trăieşte în critică va invăţa să-i condamne pe alţii. Dacă un copil trăieşte în ură, va invaţa să lupte impotriva celorlaţti. Dacă un copil va invaţa in ridicol, va invaţa să fie timid. Dacă un copil traieşte in ruşine, va invaţa să se simtă vinovat. Dacă un copil traieşte in toleranţă, va invaţa să fie ingăduitor. Dacă un copil este încurajat, va invaţa ce este increderea. Dacă un copil este lăudat va invaţa să aprecieze. Dacă un copil este corect tratat, va invaţa ce e dreptatea. Dacă un copil este protejat, va invaţa ce este credinţa. Dacă un copil este aprobat, va invaţa sa aibă incredere în sine. Dacă un copil este tratat ca un prieten, va invaţa să găseasca dreptate în lume.”(Autor necunoscut)
Citind aceste rânduri, am fost profund impresionată, de marele adevăr concentrat in cuvintele alese cu grijă. La început m-am intrebat cui îi sunt adresate aceste îndemnuri. Primul răspuns care mi-a venit în minte a fost : “şcolii, cadrelor didactice”. Cred că nu intâmplător răspunsul meu a fost acesta, având in vedere că in această instituţie copiii işi petrec cea mai mare parte a timpului, este practic a doua casă a lor.
În urma nenumăratelor sondaje în rândul tinerilor s-a constatat că violenţa a luat o amploare ingrijoratoare în societatea zilelor noastre, puternc marcată de conflicte puternice, ura, intoleranţa şi agresivitatea Consider, aşadar, că la baza marginalizării şi exculziunii sociale stă VIOLENŢA.
De mai multe ori mi s-a întamplat s merg liniştită pe stradă şi să văd altercaţii intre elevi mai mari sau mai mici. Interesantă era insă atitudinea adulţilor sau bătrânilor care se aflau in preajma pentru că de repetate ori am auzit replica: “Aşa te-a învăţat pe tine la şcoala?” Erau foarte rare cazurile in care părinţii erau invinovăţiţi pentru comportamentul copiilor lor.
Să ne imaginăm că un copil de patru ani realizează un desen in care colorează lumea şsa cum o vede el. Arătându-l părinţilor, el va primi, in loc de laude, jigniri, critici şi glume proaste pe seama personajelor din micul său tablou. Astfel micuţul incepe să-şi piardă increderea în el şi să devină timid.
Agresivitatea şi intoleranţa sunt, aşadar contagioase, motiv pentru care trubuie să fim exigenţi cu noi inşine şi să cerem in funcţie de ceea ce putem oferi.
Ca metodă de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale, aş propune o implementare socială in educaţia copilului, a unor norme şi valori morale: adevărul, dreptatea, iubirea, bunăteatea, omenia, prietenia, respectul, solidaritatea. La nivelul individului, ele ilustrează virtuţile omului şi generează atitudinile şi comportamentele morale, iar la nivelul societăţii funcţionează ca nişte reguli nescrise a căror respectare nu poate fi impusă prin constrângere fiind dictată de conştiinţa fiecăruia.
O altă regulă ar fi respectarea normelor vieţii căci : “dacă nu putem fi buni, să incercam să fim măcar politicoşi” (N. Steinhardt). În toate domeniile esenţiale ale vieţii, societatea a impus de-a lungul timpului norme de comporament care să reglementeze relaţiile dintre oamnei. Nerespectarea acestor reguli atrage după sine marginalizarea şi chiar excluderea individului din categoria socială sau grupul de aparteneţă. Deşi obiceiurile diferă de la o regiune la alta, chiar de la un grup social la altul, evoluţia lor a condus în timp la un set de norme ale politeţii sub forma codului bunelor maniere.
Recunoaşterea demnităţii umane, a drepturilor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, drepăţii şi păcii in lume. Proclamarea “Drepturilor omului” are in vedere asigurarea şi respectarea deminităţii tuturor fiinţelor umane, fără deosebire de sex, culoare, limbă, opinie, politică, de origine socială sau naţională, de avere sau alte aspecte posibile discriminatorii. Forţa drepturilor omului este conferită de universalitatea acestora, ele având puterea de a traversa orice graniţe, de a lupta impotriva tuturor formelor de tiranie, nedreptate şi violenţă.
Putem deveni toleranţi prin educaţie şi cultură. Aşa cum există o mentalitate totalitară – depre care, de altfel, s-a scris foarte mult – putem constata cu uşurinţă că şi problematica toleranţei poate fi tratată în termeni de „mentalitate”. Trebuie, însă, să recunoaştem că oamenii sunt mai degrabă intoleranţi şi mai puţin înclinaţi să se înţeleagă reciproc: „ei sunt atât de plini de ideile lor, încât nu mai este loc pentru cele ale altora”. (La Bruyère, Les Caractères, Des jugemens)
Toleranţa reprezintă respectul pentru celălalt. Respectul opiniilor doferite, ca şi a unor maniere de a acţiona, ce ne apar ca cel puţin stranii, dacă nu de neînţeles, ţine de o anumită mentalitate şi cultură: toleranţa presupune să ai convingeri ferme şi profunde, respectâdu-le în acelaşi timp şi pe cele ale semenilor tăi.
Atitudinea tolerantă este, în egală măsură, intransigentă şi binevoitoare: fermă, în măsura în care respectul faţă de viaţă şi persoană este încălcat; îngăduitoare, în măsura în care se manifestă ca bunăvoinţă – altfel spus „voinţă bună” – faţă de preocupările şi aspiraţiile, diferite, dar nu mai puţin legitime, ale celorlalţi.
Respectul pentru celălalt începe cu toleranţa. Altfel spus, trebuie să recunoaştem fiecăruia dreptul de a-şi exprima propriile păreri şi de a-şi urmări punerea în practică a propriilor convingeri, chiar dacă nu le împărtăşim. Onestitatea ne obligă să-i tratăm pe ceilalţi cum am vrea să fim noi înşine trataţi de ei. Tot onestitatea ne determină să acceptăm că această atitudine, tolerantă şi ehilibrată, este rezultatul unei obţiuni deloc facile, ce presupune renunţări, reevaluări, autoconstrângeri.
Parafrazâmd o cunoscută expresie sartriană, putem afirma cu îndreptăţire că „toleranţa nu este, ea se face”. Într-adevăr, toleranţa este o „continuă facere” prin cultură. La drept vorbind, cultura însăşi nu reprezintă decât posibilitatea asumării unei atitudini tolerante, nu şi garanţia manifestării ei. Toleranţa devine echilibrul necesar între noi şi ceilalţi, măsura omeniei noastre încât când am renunţat la omenia din noi, am renunţat chiar la noi înşine. Asumarea spiritului tolerant înseamnă a fi cu adevărat uman, nu ca simplu om printre oameni ci ca om pentru oameni.
Spiritul de toleranţă este cea mai elocventă manifestare a principiului „celui mai mic rău de făcut”, altfel spus, dacă nu eşti în măsură să-i faci un bine aproapelui tău, măcar fă-i cât mai puţin rău.
Vă provoc pe voi tinerii să transformăm cercul intoleranţei in cel al toleranţei, cercul violenţei intr-unul al non-violenţei.Vă propun să gravităm in jurul unui centru numit EGALITATE şi să-l ignorăm pe cel bazat pe putere şi control. De ce să ne folosim de ameninţări şi constrângeri când putem obţine ceea ce ne dorim prin negociere şi corectitudine?...De ce să ne intimidăm aproapele când il putem susţine?..De ce să folosim abuzul emoţional împotriva oamenilor când il putem inlocui cu respectul, sinceritatea?...De ce să ii marginalizăm pe alţii când avem posibilitatea să creem o lume bazată pe incredere, sprijin şi cooperare? Aşadar vă invit să ne restabilim valorile prioritare in viaţă, să ne punem in locul unor oameni, inainte de a-i judeca, să fim responsabili, să ne implicăm, să comunicăm mai bine cu cei din jurul nostru, să ne descoperim calităţile şi defectele, să fim toleranţi, să-i tratam pe alţii cum am vrea să fim noi trataţi, să fim mai ambiţioşi şi mai motivaţi la invăţătură, să luăm atitudine impotriva agresivităţii, să încercăm, cu alte cuvinte, să fim mai buni...
RĂŞCANU GABRIELA, Clasa a XI-a F
Colegiul Naţional “Unirea”
Turnu Măgurele, Teleorman