2010: Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale

           Parlamentul European a votat propunerea de decizie cu privire la desemnarea anului 2010 ca An European pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale reprezintă unul dintre obiectivele centrale ale Uniunii Europene şi ale statelor membre.

Obiective specifice ale Anului European sunt:
Recunoaştere – recunoaşterea dreptului persoanelor care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială de a duce o viaţă demnă şi a participa activ în cadrul societăţii.
Participare – creşterea participării publicului la politicile şi acţiunile de incluziune socială, punând accent asupra responsabilităţii fiecăruia în lupta contra sărăciei şi a marginalizării.
Coeziune – promovarea unei mai mari coeziuni în societate prin sporirea conştientizării în rândul publicului cu privire la beneficiile generale aduse de o societate în care sărăcia este eradicată şi în care nu există persoane condamnate să ducă o viaţă marginalizată.
Angajament – reafirmarea puternicului angajament politic asumat de UE în lupta împotriva sărăciei şi excuziunii sociale şi promovarea acestui angajament la toate nivelurile de guvernanţă.

Acţiuni prioritare

Potrivit proiectului de decizie, Anul European ar trebui să se concentreze pe următoarele teme:

  • sărăcia în rândul copiilor şi transmiterea sărăciei între generaţii;
  • o piaţă a forţei de muncă ce favorizează incluziunea;
  • dezavantajele educaţiei şi formării, inclusiv a formării în domeniul competenţelor informatice;
  • accesul la serviciile de bază, inclusiv la locuinţe decente;
  • eleminarea discriminării şi promovarea integrării imigranţilor şi a incluziunii sociale şi profesionale a minorităţilor etnice;
  • răspunderea la nevoile persoanelor cu handicap şi a altor grupuri vulnerabile.
           De asemenea este necesară sprijinirea regiunilor defavorizate, a regiunilor afectate de dezavataje structurale permanente, a regiunilor ultraperiferice, a statelor membre insulare şi a regiunilor victime ale dezindustralizării sau ale reconversiilor industriale recente, pentru a facilita prezenţa coeziunii economice şi sociale necesare.

           Principiul călăuzitor al Anului 2010 este de a da glas problemelor oamenilor care trăiesc în sărăcie şi excluziune socială şi de a inspira fiecare cetăţean european şi alţi actori să abordeze aceste probleme importante.