Declaraţia de la Salamanca cu privire la Principiile, Politicile şi Practicile adaptate în învăţământul pentru persoane cu nevoi speciale, consideră că şcolile normale cu orientare către educaţia prin includere reprezintă:
„Cel mai eficient mod de combatere a atitudinilor discriminatorii, de creare a unor comunităţi deschise, de formare a unei societăţi ce funcţionează prin includere şi de educare a tuturor persoanelor; în plus şcolile normale oferă educaţie pentru majoritatea copiilor şi imbunătăţesc eficacitatea şi eficienţa din punct de vedere al costurilor ale întregului sistem de învăţământ.”De ce educaţie inclusivă?
- Are sens, din punct de vedere social, să foloseşti şansa oferită de şcoală de a reduce teama şi neînţelegerea, de a genera comunicare, respect, prietenie şi înţelegere.
- Cercetările demonstrează că acei copii care sunt educaţi într-un mediu inclusiv au rezultate mai bune atât academice cât şi sociale.
- Punct de plecare va fi situaţia şcolară a şcolilor şi a comunităţilor aşa cum o descriu personalul, părinţii şi elevii (urmărind indicatorii ghidului de incluziune).
- Se analizează barierele care împiedică învăţarea şi factorii care le pot înlătura, fiind un proces participativ care se bazează pe cunoştinţele locale ale multor părţi interesate.
- Se iau în considerare toate aspectele legate de educaţie şi care pot contribui la înlăturarea barierelor care stau în calea actului de învăţare.
- Se oferă şanse egale de îmbunătăţire a rezultatelor educaţionale.
Educaţia inclusivă presupune concentrarea atenţiei pe elev şi
includerea opiniilor şi experienţelor tuturor elevilor. De asemenea personalul didactic, activiştii şi ceilalţi care fac parte din personalul şcolii, trebuie să aibă un rol activ în reexaminarea practicilor educative şi cum acestea afectează procesul de învăţare al elevilor. Personalul didactic trebuie să fie pregătit şi să dispună de resursele necesare pentru facilitarea actului de învăţare, indiferent de cât de similar ar fi mediul cultural al elevilor faţă de al lor.
Fiecare elev trebuie să aibă şanse egale de a se dezvolta la
nivelul întregului său potenţial, să fie pregătit să facă parte cu încredere dintr-o societate din ce în ce mai diversă.
Ce presupune educaţia inclusivă?
Să se admită faptul că, dacă un număr mare dintre copiii care provin dintr-un anumit grup: social, etnic, cultural, sau de alt gen nu se înscrie la şcoală, nu rămân în şcoală şi nu reuşesc să îşi însuşească abilităţi şi cunoştinţe utile participând la cursurile şcolare, atunci vina este a sistemului, nu a copiilor.
Educaţia inclusivă presupune următoarele cerinţe: viziune, abilităţi, stimulente şi resurse; susţine o abordare şcolară integrată care: continuă să recunoască importanţa personalului didactic, accentuează şi importanţa conducerii şcolii şi a rolului pe care îl au directorii şcolilor; admite că şi alţi factori în afara rasei, etniei sau culturii pot conduce la dezavantaje în educaţie, cum ar fi; sărăcia, handicapul, circumstanţe familiale dificile.
Educaţia antidiscriminatorie ne reaminteşte că personalul didactic nu este suprauman şi recomandă o abordare prin care se analizează şi dacă e nevoie, se critică, mai degrabă comportamente decât oameni, lăsând spaţiu necesar pentru schimbarea comportamentului; recunoaşte puterea şi însemnătatea pe care le au şcolile şi personalul didactic în determinarea concepţiilor pe care le formează copiii despre lume; ne reaminteşte cât de uşor este din partea cadrului didactic să strecoare unui copil un sentiment de inferioritate sau de superioritate, sau unui părinte; scoate în evidenţă că este important ca educatorii să-i îndrume pe copii să-şi formeze propriile opinii despre diferenţe pozitive ( de la vârsta de 4 ani, copiii au opinii şi sunt conştienţi de diferenţele dintre ei şi alţii); admite că este natural ca oamenii să simtă mândrie şi ataşament faţă de propria lor cultură; relevă faptul că acest ataşament poate determina, de exemplu, personalul didactic să plaseze propria cultură în vârful „ ierarhiei culturale” şi să transmită mesaje insultătoare sau condescendente copiilor şi părinţilor care sunt şi ei mândri de cultura lor, predispoziţia inerentă a oamenilor de a avea prejudecăţi; scoate în evidenţă nevoia tuturor celor care lucrează în educaţie de a fi conştienţi şi de a reflecta cu luciditate asupra părerilor discriminatorii sau prejudecăţilor pe care se poate să le fi căpătat în cursul dezvoltării noastre.
Trebuie să ne ajutăm reciproc pentru a ne dezvolta gândirea critică, să fim capabili să creem cu căldură programele educaţionale pe care le dorim pentru copii noştri. Acest lucru se leagă şi de lupta pentru drepturile omului în general, şi de eforturile de dezvoltare economică din ţara noastră şi din întreaga lume. Cei care implementează acest tip de educaţie nu trebuie să se rezume doar la activitatea din clasă. Trebuie să ne aducem şi noi aportul la eforturile de dezvoltare a unei societăţi drepte, astfel încât la un moment dat „ educaţia fără prejudecăţi” să devină o simplă normă, educaţie obişnuită. Şi în calitate de oameni va trebui să conlucrăm pentru a transforma promisiunile pe care le face societatea într-o realitate de care să se bucure toţi copiii.
Vom încheia cu un citat care ar trebui să ne facă să reflectăm: „Fii conştient de prezentul pe care îl construieşti; ar trebui să fie viitorul pe care îl vrei.” ( Alice Walker)